Maramureşul te aşteaptă să descoperi tradiţiile comunitaţilor umane armonios îndrăgite de spectaculozitatea naturii. Vârfuri montane alb-înzăpezite, păduri întinse, cascade şi cursuri naturale de apă, diversitatea plantelor şi animalelor dispărute în alte zone ale Europei, oameni având port popular viu colorat şi trăind o viaţă ce păstrează multe elemente ale trecutului. Fiind înconjurat de munţi, Maramureşul a rămas relativ izolat, permiţând păstrarea unui stil de existenţă care în alte locuri a căzut demult pradă uitării. 

Fig. 1. Localizarea judeţului Maramureş

Comuna Groşi este situată în partea central-vestică a judeţului Maramureş, în nord-vestul României. Limitele judeţului Maramureş au luat fiinţă în anul 1968, ca urmare a împărţirii administrativ-teritoriale din timpul socialismului,  păstrându-se şi astăzi.

Comuna aparţine din punct de vedere administrativ-teritorial judeţului Maramureş, dar fiind încadrată Depresiunii Baia Mare, nu face parte din “Ţara Maramureşului”, întrucât caracteristicile acesteia se pierd la bariera montană Oaş – Gutâi – Ţibleş.

Se păstrează şi aici, totuşi, câteva din trăsăturile ţinutului cu istorie străveche, legat dintotdeauna, prin creaţia sa materială şi spirituală de glia şi fiinţa neamului românesc, cu oamenii care şi-au făcut o mândrie din a păstra datinile strămoşeşti.

Coordonatele geografice ale comunei sunt de 47° 36` lat° N şi 23° 36` long E.

Suprafaţa totală ocupată de comună este de 23,5 km².

Limitele comunei Groşi sunt determinate de:

• teritoriul municipiului Baia Mare, la nord
• oraşul Baia Sprie, prin localitatea Satu Nou de Sus, la nord-est
• teritoriul comunei Dumbrăviţa, prin localităţile Dumbrăviţa şi Rus, în est şi sud-est, şi prin satul Chechiş, în sud
• teritoriul comunei Săcălăşeni, la sud-vest
• teritoriul comunei Recea, prin satul Mocira, la vest. 

Fig. 2. Localizarea comunei Groşi în judeţul Maramureş

Teritoriul comunei Groşi aparţine Depresiunii Baia Mare, situată în zona de contact dintre Platforma Someşeană şi Carpaţii Orientali.

Relieful are forme specifice regiunii de contact a dealurilor din depresiunea Baia Mare cu zona montană, specific zonelor de deal cu mari denivelări de teren alternate cu mici depresiuni plane. Înălţimile comunei variază în limite foarte mici, între 160-320 m.

Reşedinţa comunei este localitatea Groşi, în componenţa comunei intrând încă două sate, Ocoliş şi Satu Nou de Jos. Faţă de reşedinţa de comună, satele sunt situate la distanţe cuprinse cuprinse între 5 km – Ocoliş şi 4 km – Satu Nou de Jos.

Localitatea Groşi, suburbană municipiului Baia Mare, la 5 km sud-est de acesta, este legată de acesta prin drumul naţional DN 18 B Baia Mare – Cărbunar – Târgu Lăpuş.

Legătura comunei cu municipiul Baia Mare se face pe şosea prin intermediul a două drumuri: unul naţional, care trece prin localitatea Groşi, DN 18 B, respectiv drumul judeţean  care trece prin localitatea Satu Nou de Jos, iar localitatea Ocoliş are acces pe drumul comunal pietruit până la drumul judeţean asfaltat ce trece prin Satu Nou de Jos. Distanţa faţă de Baia Mare este de 5 km pentru localităţile Groşi şi Satu Nou de Jos şi 10 km pentru Ocoliş.

Populaţia

La începutul anilor 1990, populaţia totală a comunei era de 2.798 locuitori, iar la recensământul din anul 2002, dinamica demografică a urmat cursul scăderii numerice a populaţiei înregistrat la nivelul întregii ţări, ajungând la 2.354 locuitori.

În distribuţia populaţiei pe sate, se constată că aproape jumătate din populaţia comunei este domiciliată în reşedinţa de comună: 45 % din total, adică 1.059 locuitori. Celelalte două localităţi ale comunei înregisrează un număr de locuitori mai redus: Satu Nou de Jos 707 locuitori şi Ocoliş 588 locuitori.

În prezent, locuitorii comunei Groşi sunt în proporţie de 99 % români, înregistrându-se un număr de 23 de maghiari şi 1 persoană de etnie ucraineană; alte etnii nu sunt reprezentate în comună.

Din punct de vedere confesional, se constată o uşoară mozaicare, dar predomină net populaţia ortodoxă, ce deţine 89,8 % din totalul populaţiei. Alte confesiuni: greco-catolică, romano-catolică, reformată şi cultele neoprotestante sunt în procente de sub 1 % fiecare. În proporţie de peste 7 % dintre locuitorii comunei s-au declarat de altă religie.

 1.1.1 Istoric

Încă din antichitate acest judeţ a fost cunoscut pentru exploatările de minereuri, localităţi ca Baia Mare – reşedinţa administrativă a judeţului, Cavnic şi Baia - Borşa dezvoltându-se având la bază mineritul.

În 1884 la Firiza, lângă Baia Mare a început prelucrarea plumbului, iar în 1920, prelucrarea zincului la Fabrica Phoenix. Zona judeţului Maramureş păstrează multe din vechile tradiţii româneşti, dintre care amintim folosirea lemnului în construcţii şi costumele populare purtate în zilele de sărbătoare.

Maramureşul are o istorie bogată în evenimente – descoperirile arheologice de până acum denotă existenţa unei interferenţe între cultura naţională şi spirituală tradiţională dacică şi cea romană, punându-se astfel şi pe aceste meleaguri bazele culturii daco-romane. Satele Groşi şi Satu Nou de Jos s-au format în apropierea centrului meşteşugăresc Baia Mare şi populaţia a fost cuprinsă de multe frământări sociale, a avut mult de suferit de pe urma unor atacuri tătare. Satul Groşi e atestat ca aşezare de tip feudal în 1411, sub denumirea de Tökes.

Conscripţiile urbanistice din 1566 atestă că această localitate aparţinea de domeniul Baia Mare, ce era compus din oraşul Baia Mare, târgul Baia Sprie şi 14 sate, printre care şi Groşi. În 1566 satul a fost greu lovit de turci, fiind arse case şi locuitorii prădaţi. În Groşi trei locuitori au fost ucişi de turci şi mai mulţi au fost fugăriţi. După atacul turcilor, satul devine pustiu, aici fiind aşezată o tabără turcească.

Localitatea Groşi este atestată documentar sub această denumire din anul 1411, când avea deja o oarecare dezvoltare şi biserică. Primii locuitori s-au aşezat aici însă cu mulţi ani în urmă. Legenda care s-a transmis din generaţie în generaţie, spune că pe aceste meleaguri, cu multe sute de ani în urmă erau păduri de stejari cu copaci foarte groşi, greu accesibile, unde s-au adăpostit unele familii din calea barbarilor.

Se spune că iniţial mica aşezare se numea “La copacii groşi”. În prezent există chiar o zonă a localităţii care se numeşte “buciumi”, adică trunchiuri de copaci groşi.

Există un urmaş al falnicilor copaci de odinioară, ce poate fi văzut şi astăzi, cu vechime de peste 300 de ani, declarat monument al naturii.

Fig. 3. Arbore secular

Localitatea Groşi a aparţinut pe rând localităţilor Baia Sprie, Tăuţii de Sus, Recea şi Săcălăşeni. Din anul 1946, a devenit reşedinţă de comună, având în componenţă satele Ocoliş, Satu Nou de Jos şi Satu Nou de Sus. Din anul 1968, comuna Groşi, a cărei reşedinţă este localitatea Groşi, mai are în componenţă doar satele Ocoliş şi Satu Nou de Jos.

Etimologia localităţii Groşi. Satul Groşi apare sub diverse denumiri: Thukes, Tökes, Groschi. Denumirea provine de la adjectivul gros, groşi din latinescul “grosus”, cu referire la buşteni.

Pentru motivarea numelui, în sat circulă o legendă: în timpul năvălirilor tătare, pe teritoriul actual al unor grajduri a existat o pădure mare de stejari ce aveau trunchiurile atât de groase încât oamenii au făcut scorburi în aceste trunchiuri pentru a se ascunde de năvălitori. Un cetăţean fiind întrebat unde locuieşte a arătat spre pădure şi a spus: “Vezi copacii aceia groşi? Acolo locuiesc”.

 1.1.2 Cadrul fizico-geografic

Comuna Groşi este situată în partea central-vestică a judeţului Maramureş, în nord-vestul României.

Relieful

Teritoriul comunei Groşi se interferează unităţii depresionare Baia Mare. Relieful este specific zonelor de depresiuni colinare cu mari denivelări de teren alternate cu mici depresiuni plane.

Formele de relief sunt specifice regiunii de contact a Depresiunii Baia Mare cu zona montană. Depresiunea Baia Mare reprezintă ea însăşi zona de contact dintre Platforma Someşeană şi Carpaţii Orientali, pe latura sudică a munţilor vulcanici Gutâi şi Ţibleş.

Depresiunea Baia Mare este un golf cu câmpie joasă, de terase şi piemonturi de acumulare. Actuala regiune făcea parte, până la sfârşitul pliocenului, dintr-un bazin marin intens, devenind mai târziu lacustru. O intensă activitate vulcanică s-a produs în timpul neogenului, care a alcătuit un lanţ muntos vulcanic, dezvoltat în nord pe o lungime de 50 de km: Oaş – Gutâi – Ţibleş. Eruptivul din această regiune este de origine sarmaţiană şi tortoniană.

Cadrul natural se prezintă sub forma unor dealuri colinare cu altitudini de 250 m. Pe teritoriul localităţii Satu Nou de Jos se produc cele mai mari diferenţe de altitudine, întrucât aici altitudinile dealurilor coboară de la 300 de m în est la 175 de m spre vest. Relieful deluros prezintă pante între 5-20 %, cu un grad avansat de eroziune atât ca suprafaţă cât şi ca adâncime, cu frecvente situaţii de alunecări de teren. Nota generală a reliefului este cea caracteristică pentru Depresiunea Baia Mare.

Originea acestuia este tectono-erozivă, cu altitudini medii de 200 de m, cu terase şi lunci largi. Terasa cu cea mai mare altitudine din întrega depresiune, cea de 50 - 60 m se află pe teritoriul comunei Groşi, între Satu Nou de Sus şi Satu Nou de Jos, la nord de Dealul Iezerului (330 m) şi Dealul Groşilor (305 m). Teritoriul comunei se încadrează în zona seismică F, având Ks=0,08 m/s şi perioada de colţ de 0,7 s.

Formele de relief sunt: Lunca Lăpuşului, terase, platouri, versanţi şi văi între versanţi. Lunca râului Lăpuş se întinde de-o parte şi de alta în satele Ocoliş şi Satu Nou de Jos. Terasele se întind pe teritoriul satului Groşi în trei trepte, în jurul râului Lăpuş şi a pârâului Cărbuneasa care constituie hotar cu Baia Mare.

Trecerea de la o terasă la alta se face brusc dar diferenţele de nivel sunt mici. Terenul prezintă adâncituri unde adesea bălteşte apa. Platourile ocupă suprafeţe mici în satele Ocoliş şi Satu Nou de Jos şi prezintă un aspect plan.

Versanţii constituie forma de relief dominantă pe teritoriul comunei şi se găsesc în toate cele trei sate componente ale comunei.

După aspectul lor, se împart în două categorii: lini şi frământaţi. Versanţii lini se întind pe o fâşie îngustă de la Satu Nou de Jos, trecând la nord de Groşi spre localitatea Satu Nou de Sus.

Versanţii frământaţi domină satele Groşi, Ocoliş şi Satu Nou de Jos şi au în general expoziţii şi pante diferite şi abrupte, destul de frământate, prezentând frecvent rupturi şi alunecări. Între versanţi există văi care colectează apa din pâraie şi torenţi care seacă de regulă pe timp de vară.

Hidrogeologia

Aspectul actual al reţelei hidrografice este rezultatul unei îndelungate evoluţii. Aceasta a început să se contureze în această regiune încă din faza tortoniană, căpătând o structură asemănătoare cu cea de azi. În fazele geologice următoare a suferit modificări datorită proceselor de alunecare, schimbărilor climatice şi a nivelului de bază.

Pentru comuna Groşi, reţeaua hidrografică este reprezentată de râul Lăpuş, un afluent pe care Someşul îl primeşte la Ardusat. Pe teritoriul comunei Groşi curg apele râului Lăpuş şi ale afluenţilor săi: Valea Cărbuneasa, Valea Groşilor şi câteva pâraie cu şiroaie temporare, mai abundente la topirea zăpezilor sau în urma ploilor.

Aceste ape se includ regimului carpatic vestic, având ca principală trăsătură apele mari de primăvară cu început relativ timpuriu (martie-aprilie).

Regimul hidrologic. Provenienţa apelor curgătoare este de aproximativ 47 % din ploi, 50 % din ploi şi zăpezi şi 3 % din zăpezi. Viiturile se produc de obicei în perioada martie-iunie, uneori chiar în februarie.

Viiturile de primăvară deţin între 3 % şi 50 % din total. Cele mai mari riscuri hidrologice se înregistrează primăvara, la topirea zăpezilor, când riscul de producere a inundaţiilor este maxim.

Clima

Climatul local se încadrează în tipul de climă temperat – moderat – continentală. Factorii care condiţionează clima sunt: poziţia zonei studiate în cadrul teritoriului ţării, influenţa sistemelor barice azoric, siberian, irlandez şi mediteranean, precum şi diversitatea formelor de relief.

Clima depinde de poziţia comunei în judeţ, situarea judeţului Maramureş în nord-vestul, precum şi de poziţia României pe continentul european. Alţi factori determinanţi pentru caracteristicile climei sunt: dispunerea formelor de relief, circulaţia generală a maselor de aer.

Caracteristicile climei în comuna Groşi sunt condiţionate îndeosebi de relief, mai ales prin prezenţa formelor înalte situate pe marginile Depresiunii Baia Mare şi orientarea lor, cu influenţă hotărâtoare asupra distribuţiei maselor de aer şi mersului vremii. Lanţul muntos constituie o barieră de protecţie pentru depresiune de curenţii mai reci ai iernii dinspre nord şi est, asigurându-i un regim termic favorabil, fapt ce rezultă şi din prezenţa unor specii de plante termofile, cum este castanul dulce.

Factorii climato-genetici se grupează în trei mari categorii: factori cosmici (radiativi), factori dinamici (circulaţia generală a maselor de aer şi distribuţia centrilor barici) şi factori geografici locali (particularităţi şi influenţe introduse de specificitatea fizionomiei geografice a suprafeţei topografice).

Factori pedogenetici

Solul e un produs natural complex al peisajului geografic. Fiecărui tip de sol îi corespunde un anumit tip de exploatare biologică, iar impunerea unui anumit tip de exploatare biologică sau antropică atrage amendarea şi ajustarea calitativă a solurilor.

Roca, deşi exercită o influenţă deosebit de importantă asupra diversităţii învelişului de sol, ea este în general subordonată climei, vegetaţiei, apelor. Relieful diferenţiază solificarea prin etajarea condiţiilor climatice şi hidrice care asigură pedogeneza. Versanţii favorizează întreruperea sau încetinirea procesului de solificare.

Clima, mai ales prin precipitaţii, este aceea care determină procesele de eluviere-iluviere şi mobilitatea sau mărimea unor orizonturi ale profilelor de sol. Factorul hidrologic are de asemenea rol important în procesul de formare şi evoluţie a solurilor.

Excesul de apă datorat prezenţei apelor suprafreatice, existenţa pânzei freatice la adâncimi mici sau stagnarea apei deasupra unui strat impermeabil favorizează declanşarea proceselor de gleizare şi poate determina apariţia hidrisolurilor.

Permanentizarea acestui fenomen poate duce la înmlăştiniri. Pe teritoriul comunei Groşi apar zone mlăştinoase şi zone inundabile datorate acestui fenomen în Satu Nou de Jos, pe Valea Cărbuneasa.

Modificări importante ale condiţiilor de formare a solului sunt cauzate de intervenţia omului, mai ales prin înlocuirea vegetaţiei naturale cu culturi agricole, precum şi implementarea unor tehnici agricole pentru creşterea productivităţii agricole.

Se întâlnesc aici, alături de soluri podzolice argiloiluviale, soluri brune de pădure podzolite precum şi soluri intrazonale freatic-hidromorfe.

Tipuri de soluri

Solurile podzolice argiloiluviale ocupă suprafeţe relativ mari pe teritoriul comunei Groşi, ca şi în întreaga Depresiune Baia Mare. Acestea se găsesc situate, în general, în condiţiile unui relief orizontal sau puţin înclinat, pe versanţii cu textură grosieră şi un drenaj destul de slab.

Depozitele de suprafaţă pe care s-au format aceste soluri sunt destul de variate: argile, nisipuri, gresii etc. În general apa freatică se află la mare adâncime. Un rol important în formarea acestor soluri l-au avut factorii climatici: o temperatură medie anuală de 9,80 °C şi o cantitate de precipitaţii de 995 mm/an.

Acest tip de sol apare de obicei sub păduri. Solurile podzolice sunt supuse procesului de pseudogleizare, ce influenţează negativ aeraţia solului, datorită drenajului intern şi extern slab.

Din punct de vedere chimic, conţinutul în humus este destul de redus – între 1 - 10 %, scăzând pe profil. Fertilitatea solurilor podzolice argiloiluviale este limitată de lipsa calciului şi de reacţia acidă. Prin urmare, aceste soluri sunt folosite ca păşuni, fâneţe naturale. Sunt necesare lucrări de drenaj şi lucrări pentru înmagazinarea apei în sol, deoarece aceste soluri suferă de deficit de umiditate în timpul verii. Corectarea acidităţii ridicate se face prin aplicarea amendamentelor calcaroase. Ramura agricolă principală pe aceste soluri este pomicultura.

Solurile brune de pădure podzolite formează o trecere spre solurile podzolice. Formele de relief pe care sunt răspândite aceste soluri diferă de la terenuri plane, versanţi cu diferite înclinări, până la platforme. Depozitele pe care s-au format sunt extrem de diverse: luturi, argile, argile marnoase, gresii etc – roci sedimentare, sărace în elemente bazice.

Vegetaţia solurilor brune podzolite este reprezentată de păduri şi de unele erbacee. Aceste soluri sunt acide sau puternic acide, sărace în elemente nutritive.

Fertilitatea lor este slabă sau mijlocie, putând fi folosite pentru cultura cerealelor, a plantelor industriale şi pentru păşuni şi livezi. Principalul mijloc pentru ridicarea potenţialului de fertilitate în constituie folosirea îngrăşămintelor minerale şi organice.

Solurile dernogleice şi dernoamfigleice se formează în general în cavităţile depresionare ale reliefului. Suprafeţele de formare sunt slab drenate, în condiţii de umezire suplimentară, datorită apei freatice, care se găseşte la adâncimi mai mici de 1 m în aceste locuri.

Profilul, umezit permanent, prezintă caractere de gleizare. Vegetaţia caracteristică naturală pe aceste soluri este cea de fâneaţă umedă, în general vegetaţie iubitoare de umezeală. Solurile dernogleice şi dernoamfigleice s-au format pe depozite variate (luturi, argile) şi conţin de obicei intercaţii de nisip sau pietriş.

Pentru aceste soluri, sunt necesare lucrări de drenaj. Acestea pot fi folosite ca păşuni, fâneţe şi pentru unele culturi agricole (porumb, orz, ovăz, plante de nutreţ). Argilitatea lor, excesul temporar de apă şi conţinutul redus de substanţe nutritive duce la o scădere a fertilităţii lor, recoltele fiind mici şi de calitate inferioară. Sunt necesare amendamente cu calciu şi îngrăşăminte organice.

Solurile erodate pot pierde, în cazul unei eroziuni slabe, până la moderată, până la
50 % din grosimea orizontului cu humus, iar în cazul solurilor podzolice, îl pot pierde integral. Procesul de eroziune poate avea loc pe versanţi puternic înclinaţi, datorită apei de şiroire, care îndepărtează orizonturile superioare, putându-se ajunge până la roca-mamă.

Eroziunea de suprafaţă prezintă un mare pericol prin faptul că îndepărtează treptat solul în straturi foarte subţiri. Intensitatea procesului de eroziune depinde de natura rocilor, de înclinarea terenului şi de gradul de acoperire al solului cu vegetaţie. În comuna Groşi datorită defrişării neraţionale a pădurilor, s-a declanşat rapid procesul de eroziune a solului, sau pe unele soluri amfigleice s-a produs înmlăştinirea.

Aceste soluri au o fertilitate redusă şi împiedică folosirea mijloacelor mecanizate. Sunt necesare lucrări ameliorative de împiedicare a eroziunii, folosirea îngrăşămintelor minerale şi organice pentru refacerea acestor terenuri.

Datorită reliefului accidentat, solurile sunt puţin profunde, cu grad ridicat de bazificare şi o reacţie puternic acidă, însuşiri ce limitează atât gama culturilor cât şi producţia vegetală.

Resursele subsolului sunt practic inexistente în comună.

Vegetaţia

Vegetaţia reprezintă un element reprezentativ în definirea peisajului, fiind condiţionată de climă, apă şi sol. Aceasta ilustrează asocierea zonalităţii pe latitudine cu cea în altitudine, ca şi interferenţa sistemelor barice deasupra teritoriului.

Este o componentă de mare sensibilitate a peisajului geografic, reacţionând la cele mai neînsemnate variaţii ale factorilor de mediu.

Deoarece comuna este situată într-o zonă de contact a şesului, dealurilor cu munţii, se vor întâlni atât plante caracteristice pentru şes cât şi pentru zona deluroasă, vegetaţia fiind reprezentată prin asociaţii lemnoase şi ierboase.

Asociaţii vegetale

Pe terasele râului Lăpuş vegetaţia lemnoasă este reprezentată de păduri de stejar (Quercus robus) şi arin (Almus glutinosa). Acestă suprafaţă este mult redusă însă faţă de trecut, întrucât în prezent o mare suprafaţă a acestei zone este ocupată cu fâneţe, în prezent asociaţiile forestiere ocupând doar 2 % din teritoriul comunei.

Tăierea neraţională a acestor păduri a determinat înmlăştinirea solului şi declanşarea proceselor de pseudogleizare, vegetaţia acestor soluri evoluând spre vegetaţia de mlaştină. O mare parte din jurul zonei deluroase este ocupată de păduri de gorun, în special pe pantele însorite.

În această zonă, vegetaţia mai este reprezentată de cer (Quercus cerris), gârniţă, carpen, alun. Alte specii lemnoase sunt: plopul negru (Populus nigra), plopul alb (Populus alba), măceş, rug etc.

Pe pantele cu expoziţie sudică se cultivă castanul dulce (Castanea sativa).

Acesta s-a putut dezvolta aici datorită microclimatului specific din depresiunea Baia Mare.

Repartiţia vegetaţiei ierboase este determinată de relief şi de sol. O răspândire mai largă în această zonă o au asociaţiile de păiuţ (Nardus stricta), iarba vântului (Agrostis tenuis), pipirig, rugină (Juncus effusus).

În luncile Lăpuşului predomină asociaţia de iarba câmpului (Agrostis alba), păiuşul roşu (Festuca rubra), măcriş, bucăţel. În urma degradării terenurilor, locul plantelor furajere este luat de păiuţ, scăzând mult calitatea păşunilor. Pe alocuri domină speciile de mlaştină ca dentiţa (Bideus tripartitus), izma broaştei (Menha aquatica), răchitan etc.

Fauna

Deşi ca repartiţie geografică se supune aceleiaşi zonalităţi ca şi vegetaţia, datorită marii sale mobilităţi şi posibilităţilor sporite de adaptabilitate, nu mai respectă în aceeaşi măsură limitele diferitelor zone.

Factorul antropic şi-a pus amprenta destul de mult asupra acestui element, determinând unele specii să-şi micşoreze destul de mult arealul de răspândire şi numărul.

Fauna pădurilor cuprinde specii de interes vânătoresc: vulpe, căprioară, iepuri; specii mai strâns legate de păduri, reprezentate de veveriţe şi şoareci de pădure. Dintre amfibieni pot fi menţionati: broasca râioasă, brotăcelul.

Dintre păsări, se pot aminti cucul, ciocănitoarea pestriţă. În aceste păduri există de asemenea o faună bogată reprezentată de insecte, viermi hidrofili şi miriapode.

Unele insecte de pădure, cum sunt cărăbuşul (Melolontha vulgaris), omida, diferite specii de melci provoacă mari pagube, atacând lemnul arborilor sau frunzele.

Fauna de şes este reprezentată prin chiţcanul de ogor (Sorex araneus), cârtiţa (Talpa europaea), ariciul (Erinaceus europaeus), dihorul (Putorius- putorius), şopârla cenuşie (Lacerta agilis), vrabia (Paser domesticus) etc.

1.1.3 Fişă prezentare comună

Date generale

Situaţia funciară

Situaţia demografică                                 Naţionalităţi 

Forţa de muncă